Înfrățire internațională a cluburilor Rotary

DSC_0041

Sâmbătă, 1 februarie 2014, a avut loc ceremonia de înfrățire a Rotary Club Piatra-Neamț 2005 cu Rotary Club Cernăuți, din Ucraina. Evenimentul s-a desfășurat pe parcursul a două ore la Central Plaza Hotel.

În luna august a anului trecut, o delegație a clubului din Piatra-Neamț a făcut o vizită rotarienilor din Cernauți.  Aceștia au avut ocazia să se cunoască și să își împărtășească din activitățile întreprinse în fiecare dintre cele două cluburi. Aceste discuții au dus la ideea unei înfrățiri care să aducă atât o mai bună comunicare între membrii cluburilor cât și realizarea unor proiecte, în colaborare, care să fie în beneficiul societății.

Sâmbătă seara, într-un cadru restrâns și elegant, rotarieni din cele două cluburi și-au dat mâna și au semnat acordul de înfrățire care are printre obiective: dezvoltarea şi promovarea prieteniei şi a înţelegerii reciproce între cele două cluburi, întreprinderea unor proiecte de servicii comune în beneficiul comunităţii, în fiecare district sau oriunde în lume,participarea la diverse programe sau activități de promovare a prieteniei internaţionale, a întelegerii, păcii şi bunăvoinţei în lume.

Președintele Rotary Club Piatra-Neamț, Sever Ciubucă a declarat că: ”Ma bucur că împreună cu prietenul meu George Zvirid am reușit să realizăm acest acord de înfrățire între Cluburile Rotary din Piatra-Neamț și Cernăuți. O prietenie frumoasă, care răzbate prin negura acestor vremuri deopotrivă tulburatoare dar și provocatoare, o prietenie care nu are hotare. Sunt convins că întâlnirea noastră de astăzi va fi piatra de temelie a unui parteneriat durabil, benefic pentru comunitățile noastre. ”
DSC_0005

Sunt încântat să mă aflu astăzi, alături de dumneavoastră formalizând prietenia dintre cele două cluburi prin acest acord de înfrățire. Ne simțim minunat aici, în acest frumos oraș, cu oameni primitori. Ne așteaptă nu numai o frumoasă relație de prietenie ci și o colaborare care ne va permite sa facem lucruri deosebite împreună.” a declarat, de asemenea, George Zvirid – Președinte al Comitetului Interțări Ucraina- România dar și Past President în perioada 2010-2011 al Rotary Club Cernăuți.

No Comments Yet

Comments are closed